ACCIDENT GRAV la Orhei! Două maşini au fost făcute zob, după ce un bărbat a urcat beat la volan (VIDEO)
Băutura şi neatenţia pe şosele fac noi victime. Două maşini au fost făcute zob, iar un şofer a ajuns la spital, în raionul Orhei, după ce un bărbat a urcat beat la volan şi a încălcat regulile de circulaţie.
Potrivit poliţiei, limita de alcool admisibilă în aerul expirat a fost depăşită de aproximativ 10 ori. Accidentul a avut loc ieri în apropiere de satul Mitoc. Şoferul care a urcat băut la volan nu a cedat trecerea unei alte maşini. Ca rezultat, automobilele s-au lovit frontal.
Şoferul nevinovat, care se afla în a doua maşină, a suferit mai multe leziuni şi a fost transportat la Spitalul raional din Orhei.
"A fost adus la unitatea de primire de urgenţă. Nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a plecat la domiciliu", a spus şeful Spitalului Raional Orhei, Andrei Stratulat.
Pe numele bărbatului care a provocat accidentul va fi deschis un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate. El riscă o amendă de până la 42 de mii de lei, 240 de ore de muncă în folosul comunităţii şi privarea dreptului de a conduce până la cinci ani.
Recent, Inspectoratul Naţional de Patrulare a propus Guvernului amenzi mai aspre pentru şoferii prinşi băuţi la volan. Mai exact, ca aceştia să rămână fără permis de conducere, iar pentru a-şi recupera dreptul de a conduce vehicule să susţină din nou examene. Anul trecut, 6445 de şoferi au fost prinşi în stare de ebrietate la volan.
- Accident grav pe un şantier din sectorul Buiucani al Capitalei: Un bărbat a cazut de la etajul 10
- ACCIDENT GROAZNIC în raionul Drochia! Un polițist a MURIT, iar alte patru persoane au fost grav RĂNITE
- PUBLIKA WORLD: O furtună de praf a provocat un accident în lanţ pe o autostradă din Nebraska. Sunt victime
- Poliţia vânează părinţii iresponsabili! S-AU MĂRIT AMENZILE pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune auto