Accident grav la Străşeni: Trei persoane au ajuns la spital (VIDEO)
Trei persoane au ajuns în această dimineaţă cu traumatisme la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier la ieşirea din oraşul Străşeni.
Potrivit poliţiei, un microbuz de pe linia Chişinău-Străşeni, care transporta pasageri, s-a răsturnat, după ce a fost lovit din spate de un automobil, în momentul în care efectua o manevră regulamentară la stânga.
În urma impactului, o femeie de 49 de ani din maxi-taxi şi alţi doi pasageri din automobil, un adolescent de 15 ani şi un tânăr de 23 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambii şoferi au trecut alcool testul, iar rezultatele au arătat că nu erau băuţi.
În acest caz, oamenii legii au iniţiat un proces penal.