Un biciclist de 71 ani a murit, după ce a fost lovit de un automobil, condus de un șofer de de 47 de ani. Accidentul s-a produs noaptea trecută, la intrarea în satul Semeni, raionul Ungheni.
Potrivit poliției, victima se deplasa în aceeași direcție, pe aceeași bandă și a fost lovită din spate. Din cauza rănilor grave, biciclistul a decedat pe loc.
Șoferul automobilului nu era beat la volan. Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.