ACCIDENT GRAV pe strada Muncești din Capitală. Un automobil, făcut zob
Impact violent în această noapte în sectorul Botanica al Capitalei. Un automobil s-a izbit într-un stâlp, iar în urma impactului vehiculul a fost făcut zob.
Potrivit poliției, accidentul s-a produs pe strada Muncești. Martorii spun că impactul a fost atât de puternic încât pe carosabil erau aruncate bucăți din mașina avariată.
Din fericire, în urma accidentului nicio persoană nu a avut de suferit.
"Șoferul automobilului nu a ținut cont de condițiile meteo nefavorabile, a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns cu mașina într-un pilon", a menționat Natlia Stati, ofițer de presă al Poliției Capitalei.
Conducătorul auto riscă 1.500 de lei amendă și șase puncte de penalizare. Alte circumstanțe urmează să fie stabilite de poliție.
Tot din cauza ploilor abundente și a vântului, noaptea trecută, pe strada Sarmizegetusa a căzut un copac. Nu au fost înregistrate pagube.
Amintim că pe drumurile din țară se circulă în condiţii de ploaie, vizibilitatea fiind redusă, iar carosabilul umed. În acest contecst, reprezentanții INSP, îndeamnă șoferii să fie prudenți pentru a evita accidentele.