Accident grav pe traseul din Coloniţa, la Campionatul naţional de autocross
Cea de-a şasea etapă a campionatulului Naţional de autocross s-a încheiat ieri pe traseul de la Coloniţa cu un accident grav care a avut loc în momentul cursei la clasa buggy.
Accidentul a avut loc în cel mai periculos viraj al traseului. Pilotul de la volanul maşinii de clasa buggy, Seghei Kozlov, s-a răsturnat de câteva ori, după care a fost luat de ambulanţă şi transportat de urgenţă la spital. Cursele, însă au continuat şi la final au fost stabiliţi câştigătorii la toate cele patru clase. La clasa a 7-a învingător a devenit Vladimir Sinin de la Profi Pilot, la clasa 8 primul a fost Igor Carasiuc de la Master Cross, iar la clasa a 12-a cursa a fost câştigată de Eugeniu Panfil. La clasa buggy a câştigat pilotul clubului Drag Racing, Iurie Ceinac. Ultima etapă a campionatului de autocross va avea loc duminică, 7 noiembrie. Atunci vor fi stabiliţi şi campionii Moldovei la toate cele patru clase.