Accident GRAV pe traseul Ialoveni-Costești. Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat. SUNT RĂNIŢI
Accident GRAV pe traseul Ialoveni - Costești. Un microbuz de model Mercedes de pe ruta Chișinău-Molești s-a răsturnat pe traseul Ialoveni- Costești. La volanul acestuia se afla un bărbat de 61 ani, acesta nu a adaptat viteza la condiţiile meteo, astfel, a derapat de pe şosea şi s-a inversat pe partea dreaptă.
Imediat la faţa locului au venit două ambulanţe, care au transportat de urgenţă la Centrul Mamei și Copilului din municipiul Chișinău patru persoane, printre care doi minori de 16 şi 17 ani. Potrivit medicilor, persoanele au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi leziuni la picioare.
Una din pasagerele microbuzului a declarat pentru Moldova.ORG că accidentul s-a produs la 14.30, în apropiere de localitatea Costești. Potrivit ei, șoferul microbuzului, care circula de la Ialoveni spre Costești, se deplasa pe traseu, când deodată în față a apărut un alt autovehicul.
Pentru a evita impactul, conducătorul auto ar fi virat într-o parte, iar microbuzul s-a pomenit răsturnat în șanț.