Accident GROAZNIC: Cinci persoane au murit după ce un autobuz a căzut de pe un pod
O excursie în Europa s-a sfârşit cu o tragedie. Un autobuz, care transporta tineri din Rusia, s-a prăbuşit de pe un pod în nordul Belgiei. Cinci persoane, dintre care trei adolescenţi ruşi, şi-au pierdut viaţa.
Peste 30 de tineri din Volgograd, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, s-au pornit într-o călătorie în capitala Franţei. Dar nu au ajuns să vadă Parisul, deoarece un accident groaznic le-a întrerupt drumul. Trei tineri ruşi, ghidul şi şoferul de origine poloneză au murit, după ce autobuzul în care se aflau a plonjat cinci metri într-o prăpastie. Tragedia s-a întâmplat în apropiere de oraşul belgian Anvers.
"Cauzele accidentului nu se cunosc, dar se presupune că autobuzul, care se deplasa pe partea dreaptă a autostradei, a ieşit de pe bandă şi s-a prăbuşit de pe pod", spune un pompier.
Potrivit presei din Rusia, accidentul s-ar fi produs din cauza şoferului, care a adormit la volan. În autobuz, se aflau 42 de pasageri. Autorităţile belgiene au anunţat că 12 persoane au fost rănite, dintre care cinci sunt în stare critică.
Victimele au fost transportate la diferite spitale din regiune. Între timp, Rusia a trimis în Belgia două avioane cu medici, psihologi şi traducători pentru a ajuta copiii să se întoarcă în ţară.