ACCIDENT ÎN LANȚ în Capitală. Un șofer beat a lovit mai multe mașini. Trei persoane rănite (FOTO/VIDEO)
Un şofer de 28 de ani a urcat beat la volan şi a lovit patru maşini. Accidentul a avut loc pe strada Petricani, din Capitală în timp ce bărbatul încerca să scape de echipajul de patrulare. Potrivit poliţiei, alcooltestul a arătat că norma de alcool admisibilă în aerul expirat a fost depăşită de cinci ori. În urma accidentului patru persoane au ajuns la Spitalul de Urgenţă.
Bărbatul a fost observat în această dimineaţă cum mergea cu viteză. La atenţionarea poliţiei tânărul nu a reacţionat şi a continuat drumul, iar când a ajuns la semafor a încercat să treacă printre două maşini, însă spaţiul dintre cele două nu era suficient. În urma impactului patru maşini care staţionau la semafor au fost accidentate.
"Au fost transportate trei persoane şoferiţa, o pasageră şi un copil, iar din automobilul Toyota condus de şoferul de 28 de ani, o pasageră. Dacă leziunile vor fi uşoare şoferul se va alege cu o pedeapsă în mărime de 1500 de lei. Iar dacă leziunile vor fi medii sau grave va fi pornită o cauză penală", a spus Natalia Stati, ofiţer de presă Poliţia Capitalei.
În maşina de model Toyota accidentată, pe bancheta din spate mama îşi ţinea în braţe copilul în vârstă de doar 9 luni. După tragedie, minorul a fost transportat de urgenţă la spital, fiind internat în secţia de reanimare. Din fericire, starea minorului este stabilă iar acesta se află sub supravegherea medicilor.
"Copilaşul de 9 luni a fost investigat, i s-a acordat prim ajutor medical, s-a depistat trauma cranio cerebrală închisă, contuzia cerebrală de gradul I şi contuzia ficatului", a spus Aliona Boico, medic la spitalul Ignatenco.
"Mămica tot o fost investigată, este fractura la omoplat şi după internarea copilaşului, mămica o sa fie transportata la spitalul de medicina urgenta", a spus Aliona Boico, medic la spitalul Ignatenco.
Alte două persoane, o femeie în vârstă de 58 de ani care se afla la volanul maşinii Toyota cât şi pasagera care se afla împreună cu şoferul beat, în vârstă de 23 de ani au fost duse la Institutul de Medicină Urgentă.
"Starea de sănătate este de gravitate medie dar stabilă. Medicii vor stabili dacă pacienţii urmează sau nu internaţi în secţiile de profil. Deocamdată, medicii au depistat contuzii ale teșuturilor moi, ale feții, există o suspiciune de fractura de claviculă", a spus Cristina Gorea, ofiţer de presă Spitalul de Urgenţă.
Atât şoferul maşinii de model BMW cât şi pasagerul său, din fericire s-au ales doar cu o sperietură. Şocaţi, aceştia spun că totul s-a întâmplat într-o secundă.
"Am simţit o lovitură în spate, ne-a lovit o Toyota albă", a spus Petru, şoferul BMW-ului accidentat.
"Stăteam la semafor, în paralel era maşina neagră care e aruncată în stâlpul de beton, domnul care a fost evacuat o venit cu viteză, nuştiu ce viteză avea, o tamponat maşinile şi s-o oprit acolo", a spus Sergiu, pasager în BMW.
În zonă s-au format ambuteiaje.
- ATENŢIE, imagini care vă pot afecta emoţional! Momentul în care cei doi adolescenţi au fost loviţi pe trecerea de pietoni din staţiunea Mamaia (VIDEO)
- Accident în lanţ în România. Trei persoane au fost rănite
- Cine este ȘOFERUL prins băut la volan care a provocat ACCIDENTUL ÎN LANȚ de pe strada Petricani (VIDEO)