ACCIDENT ÎN LANŢ ÎN GERMANIA. În urma impactului au fost răniţi opt oameni
Embed:
A provocat un accident în lanţ, după ce a furat un camion. Este isprava unui sirian stabilit în oraşul german Limburg. În urma accidentului au fost răniţi opt oameni.
"Ceea ce cunoaştem în acest moment este că la 17:20, bărbatul se afla la volanul camionului şi a lovit mai multe maşini. Puteţi vedea în spatele meu întreaga scenă. Sunt mai mulţi răniţi", a spus MARKUS HOFFMANN, poliţist german.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi de ambulanţă. Bărbatul care a provocat accidentului a fost arestat.
El nu avea antecedente penale şi a ajuns în Germania în urmă cu patru ani. Sirianul urmează a fi audiat de poliţişti, pentru a se stabili dacă accidentul a fost sau nu un act premeditat.