Accident în lanţ pe o autostradă din Florida soldat cu şapte morţi şi mai mulţi răniţi
Clipe de groază pe o autostradă din Florida, Statele Unite. 7 oameni au murit şi 8 au fost răniţi într-o coliziune în lanţ în care au fost implicate mai multe vehicule.
Scurgerea de combustibil care a urmat a provocat un incendiu de proporţii.
Potrivit poliţiei, flăcările au cuprins 4 vehicule, între care un microbuz plin cu copii. Traficul rutier a fost suspendat pe ambele sensuri pentru a permite accesul maşinilor de intervenţie.
Răniţii au fost transportaţi la un spital din apropiere, iar medicii spun că starea unora dintre ei este critică.
Potrivit pompierilor, care au stins incendiul după câteva ore, intensitatea focului a fost atât de puternică încât asfaltul a fost distrus.
Autostrada nu va fi redeschisă până când specialiştii în construcţii nu vor verifica starea drumului.
- Anul nou începe cu accidente grave. Două mașini s-au lovit frontal pe șoseaua Chișinău-Hâncești (FOTO)
- Încă o țară vrea să își transfere ambasada din Israel la Ierusalim. Care este motivul
- Infotrafic: Cum se circulă în această ora pe străzile din Capitală
- InfoTrafic: Cum se circulă pe străzile din Capitală