ACCIDENT ÎN ROMÂNIA. Un autocar cu 60 de persoane din Ucraina s-a răsturnat, trei copii au ajuns la spital
Un autocar cu 60 de persoane din Ucraina s-a răsturnat în localitatea Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, iar trei copii au fost răniţi şi transportaţi la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Constanţa, dr. Claudia Tatarici, autocarul răsturnat a fost găsit de un echipaj SAJ care merea spre un caz.
În autocar se aflau 60 de persoane din Ucraina. În urma răsturnării, au fost rănite trei fetiţe de 10, 14 şi 13 ani. Acestea au ajuns la spital.
Potrivit autorităţilor, în autocar se aflau 49 de copii si 11 adulţi, iar la locul incidentului au fost trimise trei ambulanţe SMURD şi 10 ale serviciului de Ambulanţă, plus două autospeciale transport personal şi victime multiple şi echipaje de descarcerare, dar fără să fie necesară intervenţia acestora din urmă.
Ceilalţi pasageri au fost transportaţi la Casa de Cultură din Mihail Kogălniceanu.
Poliţiştii spun că accidentul s-a produs din cauza şoferului, un cetăţean ucrainean de 52 de ani, care din cauza neatenţiei a pierdut controlul volanului, iar autocarul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în partea dreaptă. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, scrie mediafax.ro.
Autocarul venea din Bulgaria şi se deplasa către Ucraina.