ACCIDENT ÎNFIORĂTOR! Un autocar cu turişti a ieşit de pe autostradă: 5 morţi şi 23 de răniţi
Cinci persoane au murit, iar alte 23 au fost rănite, marţi dimineaţa, după ce un autocar slovac la bordul căruia se aflau turişti a ieşit de pe carosabil, au anunţat autorităţile sârbe, relatează Reuters şi The Associated Press.
Toate persoanele rănite primeau îngrijiri la spitale din localităţile Aleksinac şi Nis, la aproximativ 200 de kilometri sud de Belgrad, precizează Ministerul sârb de Interne, într-un comunicat citat de news.ro.
Ministerul nu oferă alte informaţii despre incident, precizând că acesta a avut loc în momentul în care autocarul, cu numere de înmatriculare slovace, a ieşit de pe o autostradă care asigură legătura între Serbia, Macedonia şi Grecia.
Unii dintre răniţi se aflau în stare gravă, potrivit poliţiei, citată de AP, care precizează că incidentul a avut loc în apropiere de Aleksinac.
Potrivit cotidianului sârb Blic, la bordul autocarului se aflau turişti slovaci care se întorceau acasă de pe Insula greacă Corfu.
- GRAV ACCIDENT pe calea ferată din oraşul Ceadîr-Lunga! Un bărbat s-a ales cu traumă cranio-cerebrală
- Au provocat un accident rutier GROAZNIC, apoi s-au făcut nevăzuţi (VIDEO)
- ACCIDENT MISTERIOS. Cum a murit un actor cunoscut pentru rolul din "Star Trek"
- Autobuz plin cu călători, implicat într-un ACCIDENT. Trei persoane au fost GRAV RĂNITE
- Atenţie la ce pastile luaţi şi în ce cantitate! Pericolul neştiut din Ibuprofen
- Microbuz de linie, implicat într-un accident. Patru pasageri au fost transportați la spital