Accident la o şcoală militară din SUA. Un mort şi peste 20 de răniţi
Un elev al şcolii militare West Point, din statul New York, şi-a pierdut viaţa joi într-un accident în timpul manevrelor unui vehicul transportor de trupe, care a provocat rănirea altor 22 de persoane, a precizat instituţia într-un comunicat.
Potrivit mai multor media, vehiculul a virat brusc şi s-a răsturnat în timp ce se deplasa pe o pistă nu departe de şcoala de ofiţeri aflată pe malul fluviului Hudson.
Fondată în 1982, academia West Point are circa 4.000 de elevi care se pregătesc timp de patru ani pentru a deveni ofiţeri în cadrul forţelor terestre.
Elevii de la West Point trebuie să se angajeze în cadrul armatei timp de cinci ani după obţinerea diplomei, în schimbul gratuităţii studiilor, al căror cost real este estimat de armata americană la 225.000 de dolari.