Accident la Râbnița. O persoană a decedat, altele două au fost internate în stare gravă
O persoană a murit, iar altele două au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit violent într-un copac. Teribilul accident s-a produs la Râbnița, în dimineața zilei de sâmbătă, 31 decembrie, în jurul orei două.
Potrivit presei din stânga Nistrului, automobilul a derapat de pe carosabil, a lovit bordura, s-a răsturnat pe o parte, apoi s-a izbit într-un copac.
În mașină se aflau o șoferiță de 19 ani și doi pasageri.
Pasagerul de pe bancheta din față a decedat pe loc, în urma traumelor grave. Al doilea pasager cu o comoție cerebrală și o fractură a coloanei vertebrale a fost internat în stare gravă în secția de terapie intensivă a Spitalului din Râbnița.
În urma impactului, șoferița s-a ales cu o contuzie la creier, fiind necesară o intervenție chirurgicală. Starea tinerei este extrem de gravă.
Potrivit inspectorilor, cauza preliminară a accidentului ar fi lipsa de experiență a conducătorului auto, care nu a ales o viteză sigură în timpul deplasării și a pierdut controlul asupra volanului. Tânăra ar fi primit permisul acum câteva zile.