Un accident rutier s-a produs dimineață la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Alexandr pușkin din sectorul Centru al Capitalei. Potrivit informațiilor, două mașini s-au ciocnit violent, iar în urma impactului una dintre acestea s-a lovit frontal într-un panou de publicitate.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul unui automobil în vârstă de 43 de ani nu a cedat trecerea unui alt vehicul, condus de un bărbat de 26 de ani, care se deplasa regulamentar. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.