Accident matinal în Capitală. Un şofer a creat pagube şi sperieturi (VIDEO)
A ajuns cu mașina într-un stâlp de electricitate și a lovit un alt automobil. Este isprava unui șofer care, potrivit martorilor, circula cu viteză excesivă. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Vadul lui Vodă din Capitală. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma impactului.
"Deplasându-ne la fața locului am depistat că sunt implicate două autovehicule. În rezultatul impactului, unul a fost proiectat într-un pilon de beton, fiind deteriorat. Urmează să stabilim cine se face vinovat de circumstanțele producerii accidentului", a spus un inspector de poliţie.
Conducătorul auto care circula regulamentar susţine că şoferul care l-a lovit avea viteză excesivă.
"Mergeam pe partea mea de drum. Băieții cred că au vrut să mă depășească pe partea dreaptă și au luat-o pe trotuar, au rupt stâlpul și i-au aruncat în mine, iată au zburat încoace și s-au oprit acolo. Văd că unul e beat de tot, celălalt nuștiu în ce stare este, dar îl vor aprecia medicii", a explicat şoferul care circula regulamentar.
Tânărul care a provocat accidentul nu a dorit să facă declaraţii, iar pasagerul din maşina condusă de el spune că nu își amintește nimic din cele întâmplate.
"- Da, a vrut să îl depășească pe dreapta și.... Eu singur nu am înțeles ce a fost.. - Șoferul a consumat alcool? - Nu! - A fost puternică lovitura? - Da, destul de purternică - Ce viteză avea? - Nu pot să vă spun. Aproximativ vreo 60 de km", a spus pasagerul.
Şoferul care se face vinovat de accident riscă amendă sau chiar să fie cercetat penal, dacă se va stabili că a urcat băut la volan. Potrivit poliției, în ultimele 24 de ore, în țară, au avut loc șase accidente rutiere, în urma cărora cinci oameni au fost răniţi.
- A urcat beat la volan şi a provocat un accident la Ialoveni. Şoferul s-a dat în spectacol în faţa poliţiştilor (VIDEO)
- ACCIDENT GRAV la Vadul lui Vodă! Un şofer teribilist a intrat cu maşina într-un stâlp şi a dărâmat un gard (VIDEO)
- Un angajat al Procuraturii, beat la volan. A lovit o mașină a poliţiei și s-a dat în spectacol