canal tv
Accident matinal la Soroca. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o maşină. Mai mult, conducătorul auto se afla în stare de ebrietate.
Potrivit ofiţerului de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă, impactul a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi, în jurul orei 4:30, pe strada D. Cantemir. Un automobil marca Audi A8, condus de un şofer de 24 de ani, locuitor al municipiului Soroca, a lovit un pieton, un bărbat în vârstă de 33 de ani. În urma accidentului, victima a fost transportată la Spitalul Raional Soroca.
Totodată, şoferul a fost testat cu alcotestul Drager, rezultatul fiind de 0,58 mg/l în aerul expirat.
Actualmente, oamenii legii stabilesc toate circumstanţele producerii accidentului.