Accident mortal în apropiere de regiunea Vinița. Trei moldoveni au decedat, iar alții patru au fost răniți (FOTO)
Accident mortal în regiunea Vinița, Ucraina, a avut loc în această noapte. Un microbuz cu 12 moldoveni s-a izbit de un TIR. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații Excepționale, 3 persoane, cetățeni ai republicii Moldova, au decedat, iar alții 4 au suferit diverse traumatisme. Printre persoanele decedate se numără o femeie în vârstă de 26 de ani și un bărbat de 43 de ani. Identitatea celei de-a treia victime nu se cunoaște. Persoanele rănite au fost spitalizate.
Guvernul Republicii Moldova a dispus crearea Celulei de Criză pentru a monitoriza și a ajuta cetățenii Republicii Moldova care au avut de suferit.
De asemenea, guvernul va acoperi integral cheltuielile pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova decedați în accidentul rutier produs în această noapte.
Premierul a transmis condoleanțe rudelor persoanelor decedate și a cerut structurilor responsabile să ofere tot suportul necesar celor aflați în dificultate și familiilor acestora.
Celula de Criză formată, va monitoriza situația și va lua decizii privind transportarea victimelor acasă. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu autoritățile va perfecta procedurile și va transporta corpurile neînsuflețite ale persoanelor decedate, dar și va aduce în țara noastră oamenii care au primit traumatisme în urma accidentului.
IGSU a lansat linia fierbinte la telefonul 022 78 -50 -32 pentru informații suplimentarea rudelor și apropiaților persoanelor care au avut de suferit.
- ÎN PRAG DE CARANTINĂ. Virusul face MII DE VICTIME în Ucraina şi Rusia
- BILANŢ SUMBRU privind virusul gripal în România: Un băieţel de doi ani, ultima victimă. Numărul morţilor a ajuns la 82
- A tamponat Mercedesul într-un copac și a fugit de la locul accidentului. S-a întors abia după ce a venit și poliția (FOTO)
- ACCIDENT GRAV la Soroca. Un tânăr, transportat de urgenţă la spital (FOTO)