canal tv
Un bărbat de 70 ani, originar din Biruința, raionul Sângerei, a decedat după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce mergea pe marginea carosabilului.
Nenorocirea a avut loc, aseară. Potrivit tvn.md, şoferul este un tânăr de 20 de ani, care se afla la volanul unui BMW.
Victima a decedat până la venirea ambulanței.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă conducătorul auto va fi găsit vinovat, el riscă de la 3 până la 7 ani de închisoare.