O şoferiţă de 38 de ani, fiind distrasă de telefonul mobil, s-a lovit de un microbuz. Cazul ar fi avut loc astăzi, 20 decembrie, pe o şosea din Tiraspol.
Potrivit
presei transnistriene, şoferul, în vârstă de 50 de ani, deplasându-se încet, a observat în oglinda laterală că o mașină, o Toyota roșie, se apropie rapid din spate. Acesta a activat semnalele de avarie pentru a atrage atenţia şoferiţiei, dar fără rezultat. În câteva momente, a avut loc coliziunea.
În microbuzul alb, alături de șofer, se afla și o pasageră. Poliţia menţionează că nimeni nu a avut de suferit în urma accidentului.
Femeia a fost sancţionată pentru utilizarea telefonului la volan. În continuare, se efectuează o anchetă în legătură cu accidentul rutier.