Accident rutier în nordul țării. Un automobil s-a ciocnit cu un microbuz de rută
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, în urma unui accident produs pe un drum din nordul țării. Aceasta se deplasa în calitate de pasager într-un automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 43 de ani.
Nenorocire a avut loc miercuri, 21 septembrie, în jurul orei 13:00, pe traseul Codru Nou-Soroca-Unguri-frontiera cu Ucraina.
Șoferul ar fi intrat în rampă pe carosabilul umed, însă nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile și situația rutieră. Prin urmare, s-a produs acvaplanarea mijlocului de transport pe carosabil cu tamponarea ulterioară a unui indicator rutier și ciocnirea unui microbuz de rută care se deplasa regulamentar. La volanul vehiculului se afla un șofer de 61 de ani.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Ina Banari, niciunul dintre șoferi nu era în stare de ebrietate.
Întrucât a avut de suferit diverse traumatisme în urma impactului, pasagera din automobil a fost transportată la spital.
Oamenii legii întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.