Accident spectaculos în cadrul Mondialului de automobilism Formula 1 în Belgiei. Trei abandonuri și Safety Car, încă din primul tur
Embed:
Marele Premiu al Belgiei din cadrul Mondialului de automobilism Formula 1 a început cu un incident imediat după startul cursei. Acesta a provocat trei abandonuri, printre care şi cel al fostului campion mondial Fernando Alonso.
Accidentul în lanţ a fost provocat de pilotul echipei Sauber, Charles Leclerc, care l-a lovit din spate pe Alonso. Ambii au abandonat, dar și-au părăsit monoposturile întregi și nevătămaţi.
Pe circuitul Spa-Francorchamps a triumfat germanul Sebastian Vettel, care a obţinut astfel a cincea sa victorie din acest sezon. Vettel a plecat foarte bine din start, și de pe locul 2 a ajuns pe primul încă pe parcursul primului tur de pistă. Neamțul nu a mai cedat primul loc până la finalul cursei.
Britanicul Lewis Hamilton s-a clasat pe locul doi, iar olandezul Max Verstappen - pe cel de-al treilea.
Hamilton conduce clasamentul general cu 17 puncte avans faţă de principalul său urmăritor Sebastian Vettel.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de automobilism Formula 1 este programată în Italia, la Monza, pe 2 septembrie.