ACCIDENT TERIBIL în cursa de NASCAR. Doi piloți s-au lovit de parapet după un viraj periculos
Accident spectaculos în cursa de NASCAR din oraşul Sonoma, Statele Unite! Doi piloţi s-au lovit de parapet după un viraj periculos. Întrecerea a fost câştigată la final de Kyle Busch.
Cursa de NASCAR din California nu a fost lipsită de accidente. Cu 34 de tururi înainte de final, în timpul unui viraj, după o coliziune, maşinile lui David Ragan și Carl Edwards s-au lovit de parapet. Ulterior, vehicolul lui Edwards a luat foc. Din fericire, niciun pilot nu a avut de suferit în urma incidentului.
Cursa a fost câştigată de Kyle Busch, care a obţinut prima sa victorie din acest sezon. Pilotul american s-a impus în faţa fratelui său, Kurt, iar Clint Bowyer a completat podiumul.
După 19 curse desfăşurate în acest an, Kevin Harvick este lider în clasamentul general, fiind urmat de Martin Truex şi Joey Logano.
Următoarea cursă de NASCAR va avea loc duminică, pe circuitul Daytona, din statul american Florida.