ACCIDENT TERIBIL! Peste 70 de oameni au murit, după ce un autocar s-a ciocnit cu un TIR
Cel puţin 71 de persoane au murit, după ce un autocar plin cu pasageri a intrat în coliziune cu un camion pe o autostradă din nordul statului african Ghana, informează BBC News online, citând surse din poliţie.
Accidentul s-a produs la 420 de kilometri nord de capitala Accra. Autocarul plecase din oraşul Kumasi şi se îndrepta spre oraşul Tamale din nordul statului, când a intrat în coliziune frontală cu un camion care transporta legume, a precizat şeful poliţiei regionale, Maxwell Atingane.
"Mulţi dintre pasagerii autocarului au murit la faţa locului", a declarat Atingane, citat de Reuters, adăugând că 23 de persoane au fost rănite în accident, unele având răni grave şi fiind internate în spital.
Potrivit lui Atingane, din primele observaţii ale anchetei, accidentul s-ar fi produs pe fondul unor defecţiuni tehnice ale autocarului, relatează Mediafax.
Serviciile de intervenţie au anunţat că lucrează de ore întregi pentru a scoate victimele blocate.
Preşedintele ghanez, John Mahama, şi-a exprimat regretul faţă de decesele victimelor printr-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
- ACCIDENT TRAGIC! 14 oameni au murit după ce un autobuz cu pasageri s-a răsturnat
- Atentat cu un camion capcană în nordul Siriei. Zeci de persoane și-au pierdut viața
- ACCIDENT GROAZNIC în Prahova, România. Un camion şi un autocar s-au cionit. Sunt cinci morţi (VIDEO)
- Știrile PUBLIKA.MD 5 februarie 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- Cel puţin 37 de morţi după ce un autocar a căzut de pe un pod într-un râu, în India
- ACCIDENT DE MILIOANE! Un camion care transporta mai multe supercaruri s-a răsturnat (VIDEO)