ACCIDENT TERIFIANT în raionul Anenii Noi: Cinci oameni au murit, printre care şi un copil (IMAGINI DE GROAZĂ)
Cinci oameni, printre care şi un copil de un an şi cinci luni, au murit într-un teribil accident, produs în apropiere de satul Todireşti, raionul Anenii Noi. Două femei, de 23 şi 24 de ani, au supravieţuit, însă starea lor era gravă.
Printre victimele accidentului se numără şi fostul jucător, antrenor, dar şi arbitru de fotbal, Ion Clipa. Potrivit informaţiilor preliminare, bărbatul a urcat într-o maşină de ocazie şi era în drum spre Anenii Noi. Fostul antrenor se afla în maşina Audi care a ieşit pe contrasens.
Potrivit Poliţiei, un automobil Audi în care se aflau doi bărbaţi se deplasa dinspre Chişinău. Şoferul a făcut o depăşire foarte periculoasă: a ajuns pe contrasens şi a intrat în plin într-o maşină de model Dacia. În urma impactului, cele două persoane care se aflau în Audi au murit pe loc. În Dacia erau cinci oameni.
Conducătorul auto, un alt bărbat de 22 de ani şi fiica lui au decedat, iar mama copilei şi celaltă pasageră au ajuns la spital cu multiple traumatisme. Coliziunea a fost atât de puternică încât motorul unui vehicul a fost aruncat la câţiva metri distanţă, iar ambele maşini au fost făcute zob. Printre mormanele de fiare, un telefon mobil, rămas intact, suna în disperare.
"Martorul care a fost la moment aici şi care a fost auditat, automobilul de model Audi, cu numere de înmatriculare transnistrene se deplasa cu viteză excesivă şi a făcut o depăşire, ieşind pe contrasens şi lovind frontal maşina de model Dacia", a spus Valeriu Codreanu, şeful IP Anenii Noi.
Mai multe echipaje de salvatori au intervenit pentru descarcerări.
"La faţa locului au fost îndreptate trei autospeciale ale Serviciului Salvatori şi Pompieri pentru a efectua lucrări de salvare deblocare. Au fost efectuate lucrările, după care, persoanele au fost transportate la serviciile cuvenite", a declarat Candîba Dorin, şef departmentul Situaţii Excepţionale Anenii Noi.
Rudele şi apropiaţii victimelor pot suna la 901 pentru a obţine mai multe detalii.
- Accident imprevizibil la Jakarta. 15 oameni au fost răniţi, după prăbuşirea unei pasarele
- Atacuri sinucigaşe în Bagdad: 38 de oameni, ucişi şi 105 au fost răniţi
- Incident înspăimântător în Thailanda. Cel puțin 16 turiști au fost răniți după ce o ambarcațiune a explodat
- Tragedie în lumea sportului moldovenesc. Antrenorul de fotbal, Ion Clipa una din victimele tragicului accident de la Anenii Noi