Accident tragic în Capitală. Trei bărbaţi au fost spulberaţi de către un automobil VIDEO
Trei bărbaţi de 36 de ani au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost loviţi în plină viteză de un automobil. La volanul acestuia se afla un bărbat de aproximativ 35 de ani. Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22.00, la intersecţia străzii Academiei cu şoseaua Hânceşti din Capitală.
Martorii afirmă că bărbaţii erau pe marginea trotuarului şi îşi luau rămas bun, după o întâlnire cu foştii colegi de şcoală, pe care nu i-au mai vazut de mult timp.
"Eram cinci colegi aici, ne-am întâlnit, de clasă. Maşina a intrat cu viteză foarte mare, şi trei colegi care erau după maşina asta, i-a lovit. Dintre care unul era sub maşină, unul era alături şi al treilea l-a aruncat puţin mai departe, adică, undeva la vreo 3-4 metri", spune un coleg al victimelor.
"Da, doi băieţi în stare gravă, foarte gravă. Mă doare inima. L-am ajutat pe al treilea, pe primul în stare gravă. Două ambulanţe au venit, iar a treia a venit un pic mai târziu", spune un alt coleg.
Una dintre victime s-a ales cu fractură la o mână şi leziuni uşoare, iar celelalte două, cu fracturi la coaste şi comoţii cerebrale.
"Noi eram cinci persoane. Pe trei ne-au lovit, doi dintre care au pierdut cunoştinţa, eu am rămas în cunoştinţă. Mâna mă doare, toracele mă doare, dar încă nu ştim rezultatele", spune o victimă.
Viaţa celor trei bărbaţi este în afara oricărui pericol. Cazul este cercetat de poliţie.