ACCIDENT VIOLENT în Capitală: Care este starea celor doi tineri care au fost răniți (VIDEO/FOTO)
Grav accident pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău. Doi tineri, de 23 și 26 de ani, au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un alt autoturism. Impactul a avut loc la intersecția cu strada Petru Movilă.
Din imaginile surprinse de martori, se vede cum una dintre victime stă la pământ, iar oamenii din jur solicită cu disperare o ambulanță.
”Eu am mai chemat mai înainte aicia e aproape și dumneavoastră nu veniți, un accident puternic, Ștefan cel Mare cu Petru Movilă, Universitatea Tehnică.”
Între timp, cei doi răniţi au fost externaţi.
"Şoferul automobilului de model Opel în vârstă de 26 de ani a suferit plaga contuzie a genunchiului drept şi plaga contuzie supraclaviculară pe dreaptă. Cel de-al doilea bărbat cu vârsta de 23 de ani a fost diagnosticat cu fractură de coastă pe stânga", a spus Cristina Gorea, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.
Martorii spun că vinovat de producerea accidentului s-ar face șoferița, care se deplasa pe strada Petru Movilă la culoarea roșie a semaforului.
”Mașina asta merge la roșu, da băieții eștea veneu aișia și e s-o tamponat în mașina asta și ea o ieșit din mașină și omu ista o venit și ca tipa că ea, că n-o fost doamna la volan da el o fost la volan , domnul, minte.”
Mai mult de atât, şoferiţa ar fi încercat să fugă de la locul accidentului.
”- Cine s-ar face vinovat de producerea accidentului?
- Doamna.
- Că nu a cedat trecerea?
- E la roșu o trecut doamna și o fugit de la fața locului.”
Toţi martorii urmează să fie audiaţi de poliţişti. Şoferul vinovat se va alege cu dosar penal sau amendă.
- Evenimente de weekend: Unde să petreci timpul frumos alături de familie în ultima duminică din august
- Andrian Candu despre demonstraţiile din Capitală: Sunt nişte acţiuni organizate de unele partide politice şi susținătorii acestora
- TRAGIC ACCIDENT la Comrat. Un tânăr de 18 ani a murit, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat
- FILMUL ACCIDENTULUI în lanţ din sectorul Râşcani al Capitalei, în care trei persoane au fost rănite (VIDEO)