Această maşină va fi atracţia standului Mercedes-Benz de la Salonul Auto de la Geneva (FOTO)
După ce am văzut primele imagini cu modelul camuflat doar parțial, iată că astăzi Mercedes-Benz ne arată prima imagine oficială și ne spune că noul lor tot-teren este numit G500 4×4². El va servi în calitate de magnet al companiei pentru atracția la standul Mercedes-Benz a tuturor vizitatorilor de la Salonul Auto de la Geneva, scrie autostrada.md.
Noul "monstru" Mercedes-Benz a fost văzut pentru prima dată în timpul testelor de la sfârșit de 2014, la scurt timp fiind confirmat oficial chiar de oficialii companiei. Iar prima imagine oficială ne dovedește faptul că Mercedes-Benz G500 4×4² este versiunea cu patru roți a mastodontului Mercedes G63 AMG 6×6. Acest lucru înseamnă că modelul se laudă cu o gardă la sol impunătoare, bosajele roților foarte mari și o caroserie ceva mai agresivă decât cea a unui G-Class obișnuit.
Producătorul încă nu a comunicat detaliile tehnice, dar așa cum ne sugerează și numele modelului, G500, ne putem aștepta la prezența sub capotă a motorului V8 de 5.5 litri, cu o putere apropiată de 400 de cai și 530 de Nm, toate resursele fiind transmise către cele patru roți motrice prin intermediul unei cutii de viteze automate cu şapte trepte.