Acer lansează tableta cu display full HD de 10,1 şi autonomie de peste 10 ore
Acer anunţă Iconia Tab A700 cu display LED backlit Full-HD de 10,1 inch cu rezoluţia de 1920 x 1200 pxeli, cu 55% mai mult faţă de 1280 x 800 px. Tableta are un format 16:10, un contrast 800:1 şi un unghi larg de vizualizare de 178 de grade. Iconia Tab A700 are o greutate de 665 grame şi dimensiuni de 260x175x10 mm, scrie yoda.ro.
Tableta este echipată cu un procesor quad-core NVIDIA Tegra 3 cu frecvenţa de 1,3 GHz şi tehnologia Super 4-Plus-1 cu al cincilea nucleu de economisire a energiei. Iconia Tab A700 are un procesor grafic GeForce NVIDIA, de 2,6 ori mai rapid decât modele antenrioare. Tableta are o memorie RAM DDR2 de 1 GB şi un spaţiu de stocare Flash de 32 GB, ce poate fi extins cu un card de până la 32 GB prin slotul microSD (compatibil SDHC 2.0).
Iconia Tab A700 are două camere, una principală cu o rezoluţie de 5 megapixeli ce poate fotografia şi filma HD simultan şi o cameră secundara HD cu rezoluţia de 1 MP pentru video conferinţe. Tableta are conectivitate Wi-Fi (802.11 b/g/n), Bluetooth 2.1 (EDR), GPS şi porturi Micro USB 2.0, Micro-HDMI şi jack stereo de 3,5 mm.
Acer Iconia Tab A700 are instalat sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich şi o serie de aplicaţii printre care Polaris Office 3.5 şi Evernote pentru salvarea paginilor web, a notelor şi a documentelor în cloud şi accesarea acestora de pe alte dispozitive. Utilizatorii pot printa cu aplicaţia Acer Print, compatibilă cu 87% dintre mărcile de imprimante.
Tableta are o baterie cu capacitatea de 9800 mAh, ce asigură o autonomie de până la 10,5 ore de redare video şi de aproximativ 8 ore de navigare pe Internet. Iconia Tab A700 are sunet surround 5.1 Dolby Mobile 3.
Tableta este disponibilă în Statele Unite pentru un preţ de 449,99 USD în culori negru şi argintiu.