Acestea sunt filmele nominalizate la Critics' Choice Awards 2015
Filmul "Birdman", regizat de Alejandro González Iñárritu, o comedie neagră pe teme existenţiale despre presupusa revenire pe scenă a unui fost actor, a obţinut, luni, 13 nominalizări la trofeele Critics' Choice, continuând să conducă topul favoriţilor la premiile Oscar, relatează mediafax.ro.
"Birdman", cu Michael Keaton în rolul principal, este, de asemenea, filmul cu cele mai multe nominalizări la premiile Globul de Aur şi la trofeele Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild Awards, SAG). Producţia a obţinut nominalizări la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun actor" (Michael Keaton), iar Alejandro González Iñárritu a fost nominalizat la premiul pentru cea mai bună regie, printre altele.
Comedia "The Grand Budapest Hotel", regizată de Wes Anderson, despre o Europă dispărută, a obţinut 11 nominalizări, iar filmul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a obţinut nominalizări la opt categorii.
Cele zece pelicule nominalizate la categoria "cel mai bun film" sunt "Birdman", "12 ani de copilărie/ Boyhood", "The Grand Budapest Hotel", thrillerul "Fata dispărută/ Gone Girl", regizat de David Fincher, filmul biografic "The Imitation Game", regizat de Morten Tyldum, "Prădător de noapte/ Nightcrawler", al lui Dan Gilroy, drama "Selma", regizată de Ava DuVernay, "The Theory of Everything", film biografic despre Stephen Hawking regizat de James Marsh, drama de război "De neînvins / Unbroken", regizată de Angelina Jolie, şi drama "Whiplash", regizată de Damien Chazelle.
Pelicula SF regizată de Christopher Nolan "Interstellar: Călătorind prin univers" a obţinut şapte nominalizări la premiile Critics' Choice, în timp ce "Fata dispărută/ Gone Girl" şi "The Imitation Game" concurează la şase categorii.
Ceremonia de decernare a premiilor Critics' Choice, aflate în 2015 la a 20-a ediţie şi care sunt acordate în urma votului a circa 300 de membri ai Broadcast Film Critics Association, va avea loc pe 15 ianuarie, la Los Angeles.