Acoperişul arenei Minneapolis Metrodome s-a prăbuşit în timpul unei furtuni de zăpadă
Zăpada nu aduce cu ea numai bucuria sărbătorilor de iarnă, ci şi neplăceri. Acoperişul arenei Minneapolis Metrodome, pe care îşi dispută meciurile echipa de fotbal american Minnesota Vikings, s-a prăbuşit în timpul unei furtuni de zăpadă. Meciul pe care Minnesota Vikings urma să-l dispute pe teren propriu cu New York Giants urmează a fi reprogramat.
Acoperişul arenei pe care îşi dispută meciurile echipa de fotbal american Minnesota Vikings, s-a prăbuşit în timpul unei furtuni de zăpadă.
Potrivit unui dintre responsabilii companiei care administrează arena, pagubele sunt în curs de evaluare, acesta neputând oferi alte detalii în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.
Oraşul Minneapolis şi regiunile învecinate au fost lovite de un viscol foarte puternic, stratul de zăpadă depăşind 50 de centimetri în anumite zone.
Un martor care a asistat la prăbuşirea acoperişului din fibră de sticlă a declarat unui post local de radio că arena din Minneapolis seamănă acum "cu un uriaş bol plin cu zahăr".
Meciul pe care Minnesota Vikings urma să-l dispute duminică pe teren propriu cu New York Giants urmează a fi reprogramat pentru o dată ulterioară.