Acordul de constituire a majorității parlamentare, PARAFAT. Ce prevede documentul
Acordul de constituire a majorității parlamentare a fost parafat, după o rundă de negocieri care a durat până la miezul nopții. În urma discuțiilor, liderii PLDM, PDM și PL, au convenit ca funcția de premier să-i revină Partidului Liberal-Democrat, iar cea de președinte al Parlamentului - Partidului Democrat din Moldova.
"Acordul de constituire a majorității parlamentare a fost parafat. Este un acord politic bun, echilibrat, care urmează să asigure o majoritate stabilă parlamentară pentru Republica Moldova și care urmează să investească în timpul cel mai apropiat Guvernul", a spus preşedintele liberal-democraţilor Vlad Filat.
Și liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că acordul de constituire a majorității parlamentare este unul bun.
"AIE care părea că-i moartă, a început să se miște și a devenit AIE 3. Alianța pentru Reintegrare Europeană, ceea ce înseamnă un semnal bun și pentru cetățenii care susțin acest curs, și pentru parteneri, dar și pentru noi, care trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am asumat împreună în 2009", a zis Ghimpu.
Președinții PLDM, PDM și PL se vor întâlni și astăzi pentru a discuta despre componența nominală a Cabinetului de miniștri.
"Ne întâlnim din nou pentru a vedea deja componența nominală a cabinetului de miniștri. Vom purta consultări cu președintele țării, și vom apela la toate procedurile pentru ca într-un termen foarte scurt să intrăm în Parlamentul țării cu aprobarea premeirului, cabinetului de miniștri", a conchis Marian Lupu.
De asemenea, liderii partidelor proeuropene au declarat că șeful statului va fi ales prin consens, la inițiativa PL. Astfel, cetățenii ar putea fi chemați la un referendum constituțional pentru a schimba modalitatea de alegere a șefului statului.
Politicienii vor ca președintele să fie ales de către Parlament din trei încercări, față de două cât este în prezent. Astfel, la prima - cu 61 de voturi, la a doua - cu 57 de voturi și din a treia încercare - cu 51 de voturi.