"Acordul de Liber Schimb cu UE va aduce beneficii societăţii în toate domeniile"
Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, care urmează a fi parafat la summitul de la Vilnius, din luna noiembrie, va aduce doar beneficii societăţii în toate domeniile. De această părere sunt reprezentanţii coaliţiei de guvernare, invitaţi la emisiunea Fabrika.
Deputaţii coaliţiei proeuropene spun că Acordul de Liber Schimb, parte integrantă a Acordului de Asociere cu UE, prevede fonduri europene pentru producătorii autohtoni.
"Vorbim despre o modernizare a vieţii noatre de zi cu zi pe foarte multe domenii. Statul va fi ajutat de fondurile UE. Dacă agricultorii, cei care nu au investiti, urmează sau vor să investească, se vor adresa unei agenţii spciale şi vor primi acele subvenţii ca să investească în producţie", a menţionat vicepreşedinte al Parlamentului, Andrian Candu.
Potrivit liderului grupului reformatorilor din PL, Ion Hadârcă, sunt prevăzute programe de suport: "Este o parte a acestui Acord. Va permite pregătirea specialiştilor, pregătirea tehnologică pentru a ne racorda la standardele europene"
"Având în vedere că avem un regim destul de liberal de comerţ, noi nu ne temem de şoc. Fermierii noştri vor simţi un efect rapid", a explicat preşedintele fraţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Consiliul de Cooperare Moldova-UE, care s-a reunit în această săptămână, a confirmat încheierea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere. Consiliul contează şi pe parafarea documentului, la reuniunea Parteneriatului Estic de pe 29 noiembrie şi semnarea acordului, imediat ce vor fi finalizate procedurile tehnice.