Acordul privind Brexit ar putea fi aprobat în Camera Comunelor a Parlamentului britanic. Care este condiția
Acordul privind Brexit ar putea fi aprobat în Camera Comunelor a Parlamentului britanic dacă Theresa May promite că va demisiona.
Despre aceasta scrie BBC, care citează surse din cadrul Partidului Conservator. Pe de alte parte, presa străină mai menţionează că cel puţin 10 miniştri vor ca May să plece din funcţie.
Drept succesor a fost propus actualul vicepremier David Lidington. Alt nume care a fost vehiculat pentru înlocuirea Theresei May este ministrul Mediului de la Londra, Michael Gove.
Discuţiile privind demiterea prim-ministrului au apărut după ce peste patru milioane de britanici au semnat o petiţie prin care cer anularea Brexitului.
Pe lângă asta, sute de mii de cetăţeni AU cerut în stradă, ieri şi azi, organizarea unui nou referendum. Theresa May a trecut deja peste două moţiuni de cenzură.
Premierul de la Londra trebuie să-i convingă săptămâna viitoare pe parlamentarii britanici să aprobe acordul de ieșire negociat cu UE. În caz contrar, europenii ar putea insista pe un Brexit fără acord.