ACTE FALSE LA VĂMILE NAŢIONALE. Posesorii lor se declară neştiutori de contrafacerea acestora
Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Cahul, Leușeni, Sculeni și Lipcani au deconspirat planurile ilicite ale cinci pasageri, întocmind astfel procese verbale de constatare privind posedarea și uz de acte false. Cetățenii riscă amendă penală.
În punctul de trecere Cahul au fost identificați, în urma unui control suplimentar, doi cetățeni ai Ucrainei, cu acte false.
Unul din ei avea actul românesc contrafăcut de un individ necunoscut contra unei sume de 200 de euro. Cel de-al doilea cetățean al Ucrainei avea permis de conducere ucrainesc falsificat. La audieri, bărbatul a recunoscut că în 2008 a fost lipsit de dreptul de a conduce, iar acest fapt l-a motivat să își procure un alt permis, pentru care a achitat 3.300 de grivne.
În vama Leuşeni, un moldovean avea asupra sa un buletin de identitate românesc, care urma să-l transmită unui conațional în Germania. Verificarea actului cu tehnica specială s-a confirmat prezența mai multor elemente de contrafacere al acestuia, despre care călătorul nu cunoștea.
La vama Sculeni, polițiștii de frontieră au depistat un alt document românesc fals, care îl avea asupra sa o tânără moldoveancă.
Încheie șirul ilegalităților un cetățean al României. Acesta ajungând în punctul de trecere Lipcani a făcut cale întoarsă deoarece în timpul controlului de rigoare s-a identificat lipsa elementelor de protecție asupra permisului de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile competente din Italia.
Social