Acţiona pe timp de noapte! Cum un bărbat din Chişinău îi lăsa pe şoferi fără automobile (VIDEO)
Un tânăr din Chişinău este cercetat penal pentru furtul a patru automobile. Individul, pe parcursul lunilor noiembrie şi decembrie 2023, ar fi furat patru maşini de marca „Volkswagen", toate din sectorul Botanica al Capitalei.
În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii Capitalei s-a stabilit că suspectul a acționat pe timp de noapte, prin culegere de chei.
Ulterior, bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.
Potrivit Poliţiei, acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.
Conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.
În acest sens, Poliţia vine cu recomandări pentru şoferi pentru a preveni şi combate infracţiunile de acest gen.
- DOTAŢI autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de senzori ce se aplică pe geamuri şi capote.
- VERIFICAŢI dacă mașina este încuiată, chiar şi dacă plecați pentru câteva minute.
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact.
- Pe timpul nopții parcați autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate.
- NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genți, acte de identitate, documente, cărţi de credit, tehnică audio-video, telefoane mobile etc.).
- În momentul în care observaţi că se comit asemenea infracţiuni nu ezitaţi să apelaţi imediat la 112.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!