Acţiunile terifiante ale grupării Statul Islamic au readus la viaţă boala "mâncătoare de carne"
O epidemie numită boala "mâncătoare de carne" sau boala leishmanioză a invadat acum localităţile rurale din Siria.
Focare multiple au fost raportate pe tot parcursul anului trecut, afirmă cercetătorul Michael Barrett, de la Universitatea Glasgow din Marea Britanie, într-un articol publicat în Science Alert, potrivit descopera.ro.
"Aceasta este o consecinţă a faptelor abominabile ale ISIS, inclusiv asasinarea oamenilor nevinovaţi şi aruncarea cadavrelor lor în stradă, să putrezească. Iată ce a determinat să izbucnească leishmanioză", a declarat şeful kurd al Semilunei Roşii, Dilqash Isa.
Această boală este cauzată de parazitul Leishmania, care se transmite prin flebotom (specie de ţânţar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înţepare, diverse boli). După ce înţeapă, paraziţii pot intra în sânge şi distrug celulele imunitare macrofage care în mod normal ucid microbii, cauzând astfel răni deschise oribile aproape de muşcătură.
Flebotomii nu se hrănesc cu organismele putrezite de pe stradă, ei sug sângele oamenilor care trăiesc, astfel încât rapoartele despre aportul organizaţiei islamice la răspândirea bolii nu sunt strict adevărat, potrivit cercetătorului Michael Barrett de la Universitatea Glasgow din Marea Britanie.
Cu toate acestea, evenimentele politice din Siria - inclusiv creşterea Statul Islamic, au provocat prăbuşirea sistemelor de sănătate din ţară, împreună cu orice altă parte a structurii sociale de acolo. Astăzi, aproximativ 1,3 milioane de persoane sunt infectate, anual, de Leishmanioză în zonele tropicale şi sub-tropicale.
Din cauza faptului că persoanele care sunt infectate de obicei sunt din cele mai sărace ţări din lume, puţină atenţie se acordă dezvoltării unor noi medicamente sau vaccinuri pentru leishmanioză. Această boală este considerată o boală tropicală neglijată.
Pe lângă faptul că incidenţa bolii e tot mai mare în Siria, se presupune că unii refugiaţi ce vin din această ţară sunt infecţaţi de Leishmanioză. Nu există, însă, motiv pentru îngrijorare, flebotomii sunt responsaili de răspândirea bolii, nu oamenii infectaţi. Aceşti ţânţari trăiesc numai în zonele tropicale şi sub-tropicale, ei nu pot supravieţui într-un climat mai rece.
Forma viscerală de leishmanioză este deja endemică în anumite părţi ale Europei, inclusiv sudul Spaniei, Italia şi sudul Franţei, dar boala tinde să se manifeste numai la persoanele cu un sistem imunitar slab, cum ar fi cele infectate cu HIV, concluzionează cercetătorului Michael Barrett, de la Universitatea Glasgow din Marea Britanie.