Activista pentru mediu Greta Thunberg a stârnit furia reprezentanţilor căilor ferate din Germania. Află ce s-a întâmplat
Activista pentru mediu Greta Thunberg a stârnit furia reprezentanţilor căilor ferate din Germania. Totul a pornit după ce tânăra a postat pe o reţea de socializare o fotografie cu ea asezată pe podea într-un tren, înconjurată de valize.
În postare, ea a menţionat că în timp ce se ducea în Spania la o conferinţa asupra schimbărilor climatice, a traversat Germania în trenuri aglomerate.
Trenul ei fusese anulat, iar cum în cel care a fost mutată nu mai erau locuri, o parte din drum a fost nevoită să stea pe podea. Reprezentanţii căilor ferate germane susţin însă că situaţia nu a fost atât de urâtă. Compania feroviară Deutsche Bahn a declarat că deşi s-a produs acest lucru, în cele din urmă, fetei i s-a oferit un loc la clasa I.
Reprezentanţii căilor ferate i-au sugerat tinerei să povestească şi despre modul amabil şi competent în care a fost tratată acolo de către personal. Greta Thunberg are 16 ani şi a devenit cea mai convingătoare voce care a vorbit, inclusiv la ONU, despre pericolul schimbărilor climatice.