Activistul Fiodor Ghelici şi alţi şapte membri ai Asociaţiei "Moldova Mea" au ajuns pe banca acuzaţiilor
Opt membri ai Asociaţiei obşteşti "Moldova mea", inclusiv preşedintele acesteia, Fiodor Ghelici, au ajuns pe banca acuzaţiilor. Potrivit Procuraturii Generale, ei sunt învinuiţi de crearea unei grupări criminale, specializate în trafic de persoane.
Procurorii spun că, în 2013, cei opt au recrutat şi transportat în Rusia 12 oameni, printre care două minore. Victimele făceau parte din familii defavorizate şi erau recrutate prin înşelăciune. La destinaţie, acestea erau forţate să cerşească.
În prezent, Fiodor Ghelici este în arest la domiciliu, iar complicii săi sunt cercetaţi în stare de libertate. Cauza penală a fost expediată Judecătoriei sectorului Centru al Capitalei. Anterior, preşedintele Asociaţiei "Moldova mea" a declarat că este nevinovat.