Activitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții sporite de siguranță
Foto: publika.md
canal tv
Activitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții sporite de siguranță. Cabinetul de miniștri a aprobat ieri Regulamentul de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene.
Regulamentul prevede instituirea unui set de proceduri specifice cu privire la operațiunile aeriene cu avioane și elicoptere, condițiile de eliberare, menținere, modificare, limitare, suspendare sau revocare a certificatelor operatorilor de aeronave, supravegherea și controlul operatorilor aerieni implicați în operațiuni de transport aerian comercial și necomercial, dar și condițiile referitoare la operațiuni comerciale specializate.
De asemenea, Regulamentul stabilește prevederi referitoare la timpul de lucru și limitarea acestuia, examinarea medicală a personalului din aviația civilă, evaluarea psihologică a echipajului de zbor, protejarea securității lucrătorilor etc.