Actorul american Bill Cosby a fost găsit vinovat de agresiune sexuală
Actorul american Bill Cosby a fost găsit vinovat de agresiune sexuală. În vârstă de 80 de ani, Bill Cosby riscă până la 30 de ani de închisoare, potrivit Digi24.ro.
El a fost acuzat de o femeie că a dus-o la el acasă şi a drogat-o, după care a abuzat sexual de ea. Faptele s-au petrecut în 2004 şi este singurul proces pentru care faptele nu s-au prescris, deşi actorul ar mai fi abuzat sexual alte peste 60 de femei.
Avocaţii lui Bill Cosby au susţinut, de-a lungul procesului, că femeia abuzată este o mincinoasă patologică, care a vrut doar să şantajeze vedeta. De altfel, actorul i-a plătit femeii 3,4 milioane de dolari, după o înţelegere civilă, în 2006.
În contextul mişcării #metoo şi al altor femei care au depus mărturie la proces, verdictul l-ar putea trimite la închisoare pentru tot restul vieţii.
Născut la 12 iulie 1937, în Philadelphia, William Henry Cosby Jr. a primit o bursă sportivă la Temple University şi a început să facă stand-up comedy. A apărut în mai multe spectacole de varietăţi, iar în 1965 s-a făcut remarcat în serialul I Spy.
În perioada 1984 - 1992, în The Cosby Show, a jucat rolul ginecologului Cliff Huxtable, amuzant tată de familie, căsătorit cu o avocată. Serialul de la NBC a avut un succes incredibil, devenind cel mai popular show de televiziune din istorie, iar Cosby o figură majoră în cultura pop americană a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.
Pe de altă parte, Bill Cosby a scris și numeroase cărţi şi a fost, timp de mai multe decenii, membru în consiliul de administraţie al Universităţii Temple, până când a demisionat în 2014, după ce a început scandalul agresiunilor.
Legat de acuzaţiile aduse, el a refuzat de fiecare dată să le comenteze, transmiţând mesaje doar prin avocaţii angajaţi. Soţia sa, Camille, cu care este căsătorit de 53 de ani, i-a fost alături.
Cuplul și-a pierdut anul acesta, în februarie, unul dintre cei cinci copii, pe Ensa Cosby, care a murit la vârsta de 44 de ani, din cauza unei afecțiuni renale.
Anul trecut, ea şi-a apărat tatăl la procesul în care joi s-a ajuns la un verdict. Ensa Cosby, care a apărut o dată într-un episod din programul The Cosby Show, spunea că în spatele problemelor judiciare ale tatălui ei este o motivaţie rasistă.
"Tatăl meu a fost linşat public în presă", a declarat ea.
Singurul băiat al lui Bill Cosby, Ennis, a fost ucis în 1997 în timpul unei tentative de jaf în timp ce schimba o anvelopă la maşină. Actorul și soția lui mai au trei fiice.
- Mărturia ȘOCANTĂ a pedofilului din București: Nu am facut rau niciunui copil, doar i-am pupat și mângâiat (VIDEO)
- Pedofilul din București ar fi atacat o femeie în 2015, fiind îmbrăcat în uniformă de polițist
- Schema pusă la cale de polițiști pentru a-l prinde pe pedofilul din București
- Un polițist, acuzat de agresiune sexuală de o adolescentă de 16 ani