Actorul Gene Hackman a fost anchetat de poliţie după ce a pălmuit o persoană
Actorul Gene Hackman a fost anchetat de poliţia americană după ce a pălmuit un bărbat în faţa unui restaurant din statul american New Mexico. Starul american, în vârstă de 82 de ani, s-a simţit ameninţat atunci când un bărbat al străzii s-a apropiat de el şi a insultat-o pe soţia sa, Betsy.
Din nefericire pentru actor, vagabondul a alertat poliţia, care a venit să îl interogheze pe Hackman, chiar în restaurantul unde acesta lua cina. Poliţiştii au ascultat depoziţia actorului şi au decis că acesta a acţionat în legitimă apărare. Oamenii legii au decis să nu îl acuze pe Gene Hackman de agresiune.
Actorul a fost liber să părăsească restaurantul fără să fie arestat. Gene Hackman a câştigat două premii Oscar - unul pentru rolul principal din filmul "The French Connection" (1971) şi al doilea pentru rolul secundar din lungmetrajul Unforgiven" (1992).