Actorul italian Adriano Celentano a dat peste cap planurile unui proprietar de pizzerii din ţara noastră DETALII
Actorul italian Adriano Celentano a cerut și a obținut, în instanța de judecată, anularea dreptului unui proprietar de rețea de pizzerii din Republica Moldova de utilizare a mărcii sub numele său, au informat reprezentanții Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, scrie Ziarulnational.md.
Potrivit directorului Departamentului Juridic în cadrul AGEPI, Andrei Moisei, activitatea sub această marcă a agentului economic respectiv ar putea fi stopată în cazul în care Adriano Celentano și-ar înregistra numele său ca marcă în Republica Moldova.
Reprezentanții AGEPI atenționează că cererea pentru utilizarea unor mărci care conțin simboluri ale unor organizații și instituții de stat internaționale sunt din start refuzate, dacă nu au acceptul persoanelor responsabile, deși sunt și semne sau simboluri care nu pot fi utilizate în elaborarea mărcii.
Utilizarea unor mărci fără a fi înregistrate pot duce la litigii în instanța de judecată, iar agentul economic care nu și-a protejat proprietatea intelectuală poate fi sancționat contravențional sau penal cu amenzi de până la o sută de mii de lei.