Actrița franceză Isabelle Adjani va filma pentru prima dată în Algeria, ţara natală a tatălui ei
FOTO:
7wallpapers.net
Actriţa franceză Isabelle Adjani va turna în octombrie primul ei film în Algeria, ţara natală a tatălui artistei, a anunţat joi pentru cotidianul Le Parisien cineasta şi politiciana cu origini algeriene Yamina Benguigi, care va fi si regizoarea peliculei, scrie agerpres.ro.
"Pentru prima dată, Isabelle va filma în Algeria, în rolul unei algerience (...) Va fi un film pentru femei, doar cu femei. Va pune sub semnul întrebării raporturile cu ţara de origine şi ţara gazdă, stabilirea în altă ţară, integrarea", a declarat Yasmina Benguigui, fost ministru francez pentru Francofonie, citată de AFP.
Filmările pentru lungmetrajul "Soeurs", ce vor debuta la sfârşitul lunii octombrie şi vor dura 11 săptămâni, vor avea loc la Alger, Oran şi Constantine, apoi la Paris şi în nordul Franţei, precizează Le Parisien.
Potrivit aceluiaşi cotidian, pelicula va prezenta povestea a trei surori - interpretate de Isabelle Adjani, Rachida Brakni şi Maiwenn - iar "una dintre ele (interpretată de Isabelle Adjani) decide să povestească într-o producţie de teatru viaţa tatălui lor muribund".
"Pentru algerieni, Isabelle reprezintă femeia algeriană care a reuşit în viaţă şi care şi-a asumat originile. Ea le aparţine", a declarat regizoarea filmului, ea însăşi de origine algeriană, care a filmat deja cu Isabelle Adjani un lungmetraj pentru televiziune.
Născută dintr-un tată de origine kabilă, Isabelle Adjani a început filmările în capitala algeriană de la pelicula "Parfums d'Alger", de Rachid Benhadj, în 2010, însă a părăsit platourile de filmare după doar câteva zile în urma unui dezacord cu cineastul, reaminteşte Le Parisien.
Aceasta va fi prima producţie cinematografică în care Isabelle Adjani va juca alături de Rachida Brakni. Vedeta de cinema a jucat deja alături de Maiwenn în pelicula "L'ete meurtier" din 1983.