Acum îţi poţi alege singur instituţia financiară de la care să primeşti alocaţiile sociale
Embed:
Beneficiarii de pensii şi alte alocaţii sociale îşi vor putea alege instituţia prin care să primească asistenţa financiară de la stat. Mai multe modificări în acest sens au fost adoptate astăzi, la Guvern.
Astfel, cei care, în prezent, primesc banii prin intermediul Băncii de Economii (BEM), vor putea să îi ridice pe cardurile bancare de la alte instituţii financiare sau prin intermediul Întreprinderii de Stat Poşta Moldovei.
În acest sens, beneficiarii urmează să depună cereri la instituţiile financiare alese. Solicitarea va trebuie reînnoită o dată la trei ani.