Acuzaţii de plagiat. Logo-ul Olimpiadei de la Tokyo nu va fi folosit o perioadă nedeteminată
Logo-ul Olimpiadei de la Tokyo nu va fi folosit o perioadă nedeteminată. Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice a luat această decizie în urma acuzaţiilor de plagiat.
Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice de vară din anul 2020 de la Tokyo a decis să stopeze utilizarea logo-ului creat de graficianul nipon Kenjiro Sano.
Decizia a fost luat după acuzația de plagiat a designerului logo-ului teatrului din Liege, Belgia. Mai mult, în ultima perioadă pe internet au apărut numeroase controverse în jurul emblemei "Tokyo 2020".
"Cred că această problemă afectează încrederea faţă de noi. Vreau ca Sano să dea explicaţii. Mă simt trădat. Așa că vreau să aud o explicație şi, dacă mă va convinge că totul e ok, atunci putem folosi acest logo din nou", a spus guvernatorul Tokyo, Yoichi Masuzoe.
Designerul japonez Kenjiro Sano, care a realizat logo-ul Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo a respins orice acuzație de plagiat venită din partea creatorului belgian al imaginii care simbolizează Teatrul din Liege.
Polemica a izbucnit după ce un grafician belgian, Olivier Debie s-a manifestat pe internet, mirându-se de asemănarea dintre logo-ul teatrului din Liege și cel al Olimpiadei.
Capitala Japoniei a fost desemnată gazda Jocurilor Olimpice din 2020 pe şapte septembrie 2013, la Buenos Aires. Capitala Japoniei a mai găzduit Jocurile Olimpice în 1964.