Acuzaţii la adresa Ministerului Sănătăţii. Instituţia ar fi plagiat un răspuns, care trebuia să îl ofere unui cetăţean
Ministerul Sănătăţii este acuzat de plagiat. Expertul independent în probleme de sănătate Andrei Mecineanu a declarat că răspunsul ministerului referitor la Studiul privind piața farmaceutică este un plagiat dintr-un referat de recenzie, scris de acesta pentru Fundația Soros, informează unimedia.info.
Potrivit sursei, Mecineanu a fost suprins să vadă referatul său în scrisoarea adresată de Ministerul Sănătății către organizația finanțatoare.
"În luna octombrie am fost contactat de Fundația Soros pentru a realiza o recenzie a studiului privind analiza pieței farmaceutice din Moldova. După prezentarea studiului, Ministerul Sănătății a prezentat o scrisoare publică în care reproduce fără permisiunea mea conținutul recenziei asupra căreia dețin drepturi de autor. Nu am fost contactat și nici nu am dat permisiunea de a reproduce respectivele pagini în vreun document. Reprezentanții Ministerul Sănătății au spus că nu cunosc cum a ajuns textul meu în acea scrisoare. Scrisoarea este semnată de domnul viceministru Octavian Grama, dar elaborarea cade în sarcina unor funcționari publici. Ministerul Sănătății a reprodus un text fără a avea drept de autor asupra lui", a declarat expertul independent în probleme de sănătate Andrei Mecineanu.
Deocandată, Ministerul Sănătății nu a comentat acuzaţiile.
Săptămâna trecută, Institutul Economiei de Piață a prezentat studiul "Analiza transparenței și eficienței reglementărilor pe piața farmaceutică", document finanțat de Fundația Soros Moldova. Potrivit documentului, piața farmaceutică este monopolizată, prețurile nu se formează transparent, iar în acest domeniu există multe interese. Ulterior, Ministerul Sănătății a trimis o scrisoare publică Fundației Soros, spunând că cifrele și prețurile la diferite medicamente sunt greșite, iar concluziile studiului - iresponsabile.