ACUZAŢII: Moldova exportă fructe în Rusia prin România. REACŢIA responsabililor de la Chişinău
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a negat informaţia apărută în presă despre reexportul fructelor moldoveneşti în Rusia prin România.
Solicitat de corespondentul "Infotag", directorul ANSA, Ion Sula, a spus că Moldova nu putea exporta prune în Rusia prin România, deoarece nu le-a livrat în România în ultimul timp.
"ANSA monitorizează cu atenţie situaţia importului şi exportului de produse agricole. De aceea informaţia apărută în presă a generat multe întrebări în cadrul instituţiei", a declarat directorul ANSA.
Potrivit spuselor sale, la moment a fost iniţiat un control în legătură cu informaţia în cauză, rezultatele căruia vor fi enunţate în timpul apropiat.
Anterior, în presa moldovenească şi cea rusă a apărut o informaţie, potrivită căreia directorul Rosselhoznadzor, Serghei Dankvert, a comunicat despre o tentativă de a introduce pe teritoriul FR un lot de prune din Moldova, declarate ca fiind româneşti. El a menţionat că instituţia pe care o conduce va persecuta orice tentative de acest gen. Interdicţia la importarea fructelor moldoveneşti în Rusia a fost introdusă la 21 iulie "în legătură cu încălcarea sistematică a cerinţelor fitosanitare ruseşti şi internaţionale".
- Încep negocierile. O delegaţie de la Chişinău va discuta la Moscova despre interdicţiilor impuse de Rusia produselor moldoveneşti
- Liber în UE. Piaţa comunitară şi-a deschis uşile pentru exportul dublu şi fără taxe pentru Republica Moldova
- Românii abia așteaptă să cumpere fructele și legumele din Republica Moldova