Acuzaţii reciproce între ministrul Culturii şi primarul Capitalei, după plecarea mai multor actori din teatre
Acuzaţii reciproce între ministrul Culturii şi primarul Capitalei, după ce mai mulţi actori au anunţat că pleacă din teatre pe motiv că nu mai au o sursă de venit. Ministrul Sergiu Prodan a dat de înţeles că situaţia este precară, în special, în instituţiile municipale de cultură şi că de vină este Primăria Chişinău, responsabilă de finanţarea acestora. Oficialul mai spune că managerii teatrelor au fost cei care au ales să-şi continue activitatea în pandemie şi au promis în schimb că vor permite accesul spectatorilor în săli doar după ce prezintă certificate de vaccinare sau test negativ. În replică, Ion Ceban susţine că municipalitatea a alocat, în acest an, bugete consistente teatrelor şi s-a implicat financiar în susţinerea parteneriatelor cu instituţiile teatral-concertistice din ţară.
Primarul Capitalei mai spune încă faptul că şi Guvernul ar trebui să intervină în soluţionarea acestei probleme pentru a preveni o criză de cadre, aşa cum se întâmplă deja în educaţie. Am solicitat de la Ministerul Culturii date despre numărul angajaţilor care au depus cereri de demisie de la declanşarea pandemiei, însă aceştia ne-au spus că nu dispun de astfel de statistici. Nici sindicatele din domeniu nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne oferi date în acest sens.
După ce vineri a declarat că se bucură pentru actorii care pleacă din sistem şi pun sănătatea mai presus de toate, ministrul Culturii a revenit cu regrete într-o postare pe Facebook. Sergiu Prodan a spus că îi pare rău de situaţia creată în domeniul teatral-concertistic, însă, mai grav ar fi în instituţiile municipale, iar de vină este în totalitatea a Primăriei Chişinău.
Ministerul nu poate influenţa însă în niciun fel salarizarea acestor actori, anunţă Prodan. În aceeaşi postare, oficialul mai scrie: "Luna septembrie a fost plină de evenimente culturale, poate prea plină pentru o perioadă pandemică. De ce teatrele municipale nu au spectatori, iar actorii acestor teatre depun cereri de plecare? Cred că este o întrebare, care trebuie adresată în primul rând Primăriei.", a menţionat ministrul.
Prodan a ţinut să precizeze că şi atunci când se lucrează la capacitate maximă, salarizarea oamenilor de cultură nu este nici pe departe una corectă. Rezolvarea acestei probleme ține de modificarea legislației și este una dintre prioritățile instituţiei pe care o conduce. De cealaltă parte, edilul Capitalei, Ion Ceban, a declarat în cadrul şedinţei Primăriei că municipalitatea a susţinut financiar instituţiile de cultură în pandemie pentru ca acestea să poată supravieţui, reieşind din bugetul auster pe care l-a avut.
"Am văzut că a menţionat ceva de teatrele municipale şi că nu au decât actorii să se elibereze din funcţie. Am mai auzit acest lucru de la Guvern că nu au decât profesorii să se elibereze din funcţie. Înţeleg că în aceste condiţii astea sunt vremurile bune. Atunci când faceţi declaraţii publice, mai ieşiţi şi dumneavoastră la teatru, mai discutaţi cu actorii, cu regizorii şi nu spuneţi că oamenii să se elibereze din funcţii. "
Ceban susţine că anul trecut, din bugetul municipal pentru întreţinerea Teatrului "Guguţă" a alocat 6 milioane de lei. Iar Teatrului "Satiricus" i-au revenit aproape 12 milioane de lei. Asta în timp ce Guvernul a alocat puţin peste 14 milioane de lei pentru Teatrul Naţional "Mihai Eminescu".
"Municipalitatea a susţinut în această perioadă nu doar teatrele municipale, dar şi o bună parte din teatrele naţionale, prin cofinanțarea diferitor evenimente. Situaţia în acest domeniu este precară peste tot pentru că au fost condiţii foarte dure impuse. Cele mai grave probleme se întâmplă anume în teatru. Anume acolo COVID îşi are treaba, după părerea Ministerului Culturii."
Recent, în spaţiul public au apărut mai multe informaţii precum că unii actori au decis să plece de la teatre. Motivul pe care îl invocă angajaţii ar fi că, în pandemie, teatrele au încasări mai mici din cauza restricţiilor şi directorii nu le mai pot oferi sporuri salariale.