Acuzaţiile avocatului moldovean la adresa Armeniei, calificate drept COMANDĂ POLITICĂ de autorităţile de la Erevan
Autorităţile de la Erevan au catalogat drept o provocare declaraţiile avocatului parlamentar moldovean Aurelia Grigoriu, care a numit Armenia stat agresor în raport cu Azerbaidjanul.
"Nu ştiu a cui comandă îndepliniţi, mult stimaţi avocaţi, dar ar trebui să vă înregistraţi discursul, pentru ca ulterior să-l prezentaţi ca dovadă comanditarului care, cu siguranţă, o să vă mulţumească", a declarat vicepreşedintele Parlamentului din Armenia, Hermineh Naghdalyan.
"Membrul Curţii Constituţionale din Moldova Victor Popa a spus că este vorba despre o părere personală şi că este o provocare. Sunt cuvintele lui. Dacă două state sunt în relaţii bune, acestea nu pot fi afectate de o provocare", a menţionat şeful Aparatului Curţii Constituţionale din Armenia, Arushan Akopean.
Oficialul mai afirmă că Aureliei Grigoriu i-au fost propuse, la alegere, şase curse de avion, ca să plece din ţară, ofertă care a fost refuzată. Potrivit lui Akopean, avocatul moldovean a fost preluat de reprezentanţii ambasadei României în Armenia, care ar fi declarat că ombudsmanul este cetăţean român. Solicitaţi de Publika TV, reprezentanţii Ministerului român de Externe au declarat că vor veni mai târziu cu o declaraţie în acest sens.
Pe de altă parte, jurnaliştii de la Erevan cred că Aurelia Grigoriu a executat o comandă politică.
"Ea doar a dat citire unui text scris de alte persoane. Dacă un politician moldovean ar spune aşa ceva în parlamentul din Azerbaidjan, cred că ar fi fost împroşcat imediat cu ouă şi roşii", a spus jurnalistul armean Gor Grigorean.
Conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan a început în 1988, din cauza regiunii azere Nagorno-Karabah, cu o populaţie majoritară armeană.
- Avocatul parlamentar care a numit Armenia stat agresor, ajutat de reprezentanţi ai României şi Georgiei să revină în ţară
- Igor Corman, despre declaraţiile Aureliei Grigoriu: A fost o greşeală gravă
- Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu vine diseară la Fabrika. Pune-i întrebări AICI
- Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu, despre incidentul care era să provoace un scandal diplomatic şi ameninţările la adresa sa